Homepage > The beginning of a novel

The beginning of a novel

CARTEA MEA

CAPITOLUL 1

Cel mai mult îi plăcea să stea cu capul pe geam atunci când mergea cu trenul, astfel simțea cum poate stăpâni vântul, aerul, dar mai ales pe ea. Știa că nimic nu i se va întâmpla atâta timp cât se va bucura de tot ceea ce viața îi oferea. Și era în dispoziția, dar mai ales la vârsta când acest lucru era absolut, deoarece nimic nu o împiedica să se bucure de fiecare clipă de libertate pe care i-o oferea viața.

Sentimentul de plenitudine amplificat de plăcerea cu care trăia fiecare secundă de viață, nu era altceva decât o parte din ființa ei, aflată în ascensiune spre lumile nebănuite ale tuturor sentimentelor care pot face ca ființa umană să se definească pe sine. Orice floare, orice adiere a vântului, chiar și simplele obiecte de mobilier deveneau personaje necesare definirii ei ca persoana. Fiecare zi era o scena, iar fiecare clipă o provocare. Totul capăta contur, ființa ei era cea care cizela micile imperfecțiuni ale existenței sale.

Iar acum, așa cum atârna cu capul pe geam, respira adânc fiecare secundă de libertate. In sfârșit plecase de acasă pentru a-și face propriul drum și pentru a se regăsi pe sine. Acasă, de fapt locul în care se născuse și din care-și dorise să plece, devenise închisoarea sufletului său. Oraselul mic aflat pe malul râului, un vechi târg care devenise un orășel simplu, ai cărui oameni credeau că știu tot despre cei din jurul lor, dar care erau atât de preocupați de nepăsarea lor încât nici nu realizau cât de ignoranți deveniseră, o făcea să simtă că uneori aerul îi lipsea. Teama de a nu deveni la fel de ignorantă ca cei din jurul ei îi oferise acea forță care o făcea să nu renunțe la visurile și speranța că lumea în care va trăi va fi mai bună și caracterizată prin umanitate. Si da, în sfărsit, după scurte evadări pe parcursul anilor copilăriei și adolescenței, a reușit să plece din acel loc definitiv. Sau cel puțin așa spera.

Lumea se contura plină de vise și impliniri. Știa foarte bine ce va avea de făcut. Va da la facultate, și chiar daca nu va reuși să ia, va rămâne în orașul cu o mie de visuri. Iar ea va fi unul din visurile realizate, deoarece ea va reuși să facă tot ce-și va propune. La 19 ani nu ai cum să nu crezi că totul este posibil. Nu?

Și uite așa, a plecat fericită si încrezatoare în ea și în forțele proprii. Lumea nu era chiar atât de înspăimântătoare pe cât credea ea. Iar noile orizonturi atinse de razele calduțe ale soarelui îi dadeau sentimentul că viața ei va fi cu adevărat așa cum va dori ea. Dacă ai încredere în forțele proprii totul vine de la sine... acesta devenind moto-ul care îi va guverna întreaga viata.

Scoase capul pe geam și trase adânc aer in piept. Simțea cum aerul curat al libertății îi pătrundea prin toți porii pregătind-o pentru absolut orice încercare la care o va supune viața de acum înainte. Pentru că, de altfel, mirosul înecăcios al șinei de cale ferată îi înfundase nările. Dar atunci când venea vorba de aerul dulce al libertății, ei bine aromele pe care le avea făceau ca întreaga ei ființă să palpite și să se relaxeze, totodată.

Prezentul, cel mai important lucru din viața noastră care este ignorat de oameni din cauza unui trecut mai mult sau mai puțin “glorios”, reprezintă conexiunea cu ființa fiecăruia dintre noi. Iar ea acum se bucura de clipa prezentă, clipa care-i oferea certitudinea unei vieți aventuroase. Pentru că fiecare secundă din viața ei, cu eșecuri sau împliniri, va fi aventura vieții.

Zgomotul ritmat al trenului, o melodie dulce pentru urechile atente la orice schimbare ritmică, o adormi într-un final, făcând-o să viseze la lumea spre care evadase din propria-i temnință. Cu toate acestea, ceea ce învățase din lumea în care se formase era faptul că ignoranța îi face pe oameni infatuați, iar prostia crește gradul de infatuare făcându-i inconștienți de propria lor limită. Și tocmai teama de a nu deveni așa o făcuse să vrea să plece din acel loc. Pentru că deși ea spunea despre ea că este diferită și că menirea ei este de a schimba lumea din jur, acest lucru era imposibil. Lumea este greu de schimbat. Este greu să schimbi ani de angoase și temeri absurde. Tot ceea ce poți face este să devii ignorant pozitiv. Adică să nu lași ca acea lume să te afecteze prea mult și să ignori ce este rău în jurul tău și să valorifici ceea ce este cu adevărat important pentru tine, oamenii care merită, sau numai persoana ta. Iar al doilea lucru pe care poți să-l faci este să pleci de acolo, sătul fiind de ceea ce trăiești și mai ales de ceea ce vezi. Iar ea realizase că lumea din micul oraș nu va putea fi schimbată așa de ușor. Așadar alesese să-și încerce norocul altundeva.

Adormise cu capul sprijinit de fereastră compartimentului. Înainte de a închide ochii privise drumul care rămânea în urmă, gândindu-se la prieteniile pe care încercase să le dezvolte pe parcursul celor 14 ani de conștiință. Dintre toate prieteniile pe care le avusese, cele mai importante erau cele trei verișoare cu care crescuse și față de care nu avea secrete, dar ele nu stăteau în același oraș cu ea, și în plus erau mai mici. Cu toate acestea relația lor se fondase pe parcursul copilăriei și adolescenței ei, astfel încât devenise o relație constructivă pentru ele.

Acum plecase pe drumul ei, se îndepărta de tot ceea ce însemnase formare până la 19 ani. Era singură. Iar ea nciodată nu mai fusese singură. Întotdeauna prefrase compania altor oameni,singurătății. O parte din ea se temea de singurătatea pe care o simțea. Cealaltă parte era mândră că avusese curajul să pornească în viață. Ce-ar fi făcut dacă ar fi rămas acolo? Ar fi ajuns un om cătrănit de propriile gânduri, nemulțumit de ceea ce face și de cei din jur, un om care la un moment dat va găsi pe alții vinovați de nebunia și angoasa personală. Acum știa foarte bine ce va face... va deveni actriță. și când va privi lumea de pe scenă va fi foarte mândră deoarece le va oferi oameilor o parte din ea prin fiecare personaj și reprezentație pe care o va avea. și astfel oamenii o vor ține minte mereu. Cel mai mult se temea de mortalitatea din noi. Nu de moarte în sine cât de faptul că nimeni nu-și va mai aminti de ea. Din cauza asta nu se simțea nciodată bine în acel oraș al ignoranței. Deja văzuse cum este să fi ignorant și ignorat. Ironic, nu?

Deschise ochii și privi atentă drumul. Zâmbi mândră de ea și de tăria pe care o arătase în ultimul timp. Scoase din geantă agenda în care scrisese câteva gânduri personale despre cum vedea ea lumea înconjurătoare.

„Traim intr-o lume in care visele se transorma in relitate in acelasi ritm cu un personal pe o ruta cu regim de viteza. Teama zilei de maine si oamenii printre care ne “dezvoltam” ne fac sa fim mai precauti in ceea ce vrem si in a ne alege anturajul. Dar acesta ar fi un caz fericit, daca ar fi respectat de toti, numai ca iluzionandu-ne in privinta unei lumi mai bune nu mai acordam atentia cuvenita unor fapte “minore”.

Uneori cei foarte apropiati noua (familia, prietenii) cred ca prin prisma timpului petrecut langa noi au ajuns sa ne cunoasca foarte bine. Aceasta este o alta iluzie cu care ne confruntam in cotidianul in care ne miscam, numai ca aceasta este o iluzie impotriva noastra, de cele mai multe ori. Atata timp cat intr-o singura zi reusim sa dscoprim ceva nou legat de personalitatea, de caracterul, de fiinta noastra, pot afirma cu certitudine ca nimeni, nici macar noi nu ne cunoastem foarte bine. Obstacolele pe care le intalnim zilnic, intreaga noastra existenta ne face sa ne comportam in moduri complet diferite, ceea ce ne demonstreaza ca, in ciuda faptului ca baza spirituala este aceeasi, noi suntem complet diferiti.

Viata este atat de scurta, iar noi nu avem curajul sa traim clipa. “Carpe Diem” este doar una din zicalele latine pe care ne place atat de mult sa le citam, sau mai bine pe care le citam cu inflacarare, si in care credem, cel putin atunci cand o rostim.

Sunt atatea lucruri frumoase in jurul nostru, dar nu mai avem capacitatea psihica si morala sa ne bucuram de ele. Am devenit mistuiti de propriile noastre angoase, care au pus, se pare, stapinire pe noi si care nu ne mai permit sa respiram si sa simtim cu adevarat.

Trecem pe langa oameni, intram in contact cu oameni si evenimente care ne stimuleaza anumite simturi pentru o perioada determinata de timp, pentu ca mai apoi sa fie inlocuite sau inlocuiti de altele sau de altii.

Care raman atunci singurele adevaruri palpabile din efemera noastra existenta? Noi?! Nu, noi suntem cei ce disparem inainte de noi.

Moartea … cosmarul fiecaruia dintre noi, constient sau incostient, cu totii ne temem de ea. Unii dintre noi viseaza la viata de dincolo, raiul sau iadul care ne asteapta, si prin asta se reduce puterea de a ne mai trai viata, cu intensitatea ceruta de ea. Cautam atat de multe raspunsuri, adevaruri referitoare la tot si toate si ne consumam existenta cu vise transformate in angoase, angoase care ne arunca in lumea damnata a lui Dante, de fapt a fiecruia dintre noi.

Oamenii din jurul nostru ne vorbesc, verbal sau nonverbal, ne comunica si ne atrag in viata lor, astfel viata noastra se pierde undeva in cercul gigantic al tuturor. Cu totii suntem unul, iar fiecare e doar o piesa care ajuta la miscarea acest cerc. Ce se va intampla daca acest cerc se va opri?!

Vom deveni particulele unui nucleu si vom pluti prin Univers.

La notte c’e come un pensamento di bambino

I nostri sogni si compiano in un secondo

E noi diventiamo piu dell’essere

E ci alziamo leggero fra le migliaia di cuori

Che ci sono andati ma che vogliono ritornare

E poi scendiamo nella terra dannata

Per confrontarci con le nostre paure

E per rializzare, per un’altra volta

Che la vita e la sola cosa che deve essere d’avvero

Visuta

Realiză că încă mai credea jumătate din ceea ce scrisese acolo, dar dorința de a realiza ceva și mai ales încrederea în sine pe care o dezvoltase în ultimele luni o făcuseră să se detașeze de Lumnea damnată a lui Dante în care avea senzația că trăiește în fiecare zi. Știa că dacă ești încrezător în forțele proprii și dacă ai curaj, vei reuși tot ceea ce-ți vei propune să realizezi în viață.

Zâmbi veselă recitind poezia scrisă în limba italiană. Limbile străine fuseseră mereu o atracție. Era mândră de eaori de câte ori întâlnea un străin cu care putea comunica lejer în limba engleză. Iar italiana o învățase singură, grație emisiunii “Non e la Rai” de pe unul din canalele italiene pe care le urmărise de când aveau cablu. Cel mai mult îi folosise limba engleză atunci când fusese plecată din țară la vârsta de 16 ani, și într-o minivacanță la mare când fusese la o întâlnire internațională a unor militanți pentru drepturile animalelor. Și atunci avea doar 18 ani. Era conștientă de faptul că Dumnezeu îi oferise o minte avidă de cunoaștere, dar extrem de temătoare. De fapt mintea și ființa ei nu reușeau să comunice foarte mult.

Lașitatea care o făcuse să se conformeze cerințelor altora, renunțând astfel la ce dorise ea, adică să devină o actriță, se va fi terminat odată cu decizia de a porni pe drumul ei și de a avea încredere în ea.

Privi drumul zâmbind și golindu-și mintea de toate grijile și temerile care o făceau să nu aibă curajul să înfrunte greutățile și să-și urmeze visele. Mai avea puțin și va ajunge în marele oraș ... orașul visurilor imposibile.

Trenul ajunse în Gara de Nord și acolo era așteptată de fratele ei mai mare care o va reechilibra de câte ori își va pierde echilibrul. Era atât de entuziasmată de tot ceea ce credea că va trăi încât abia mai putea respira de emoție. Fratele ei i-a luat bagajele și au mers împreună la stația de taxiuri pentru a lua un taxi spre casă. Peste două săptămâni avea examen la facultatea de jurnalism iar apoi va încerca și la teatru. Nu era foarte pregătită dar era încrezătoare că va reuși să-și urmeze visul.

Ajunsa acasă a despachetat bagajul cu mâncare pe care i-l pregătise mama ei, și a început să-și expună planurile.

Peste două săptămâni voi susține examenul la Facultatea de jurnalism, după care voi încerca la Academia de teatru.
Și ești așa de sigură că vei lua la facultate?
Nu, dar știu ce voi face dacă nu voi reuși. Îmi voi căuta un job și voi încerca să fac ceva cu teatrul, cel puțin. Atunci când interpretez mă simt cel mai bine. Sunt fericită când pot arăta cine sunt cu ajutorul personajelor interpretate de mine și prin modul în care joc. Uneori am senzația că așa voi reuși să mă fac cel mai bine înțeleasă.
Este doar o părere de a ta. Ce spui dacă diseară mergem să cunoști niște prieteni de-ai mei, artiști, adică pictori, actori .... de genul ăsta.
Ai spus deja cuvântul magic, așa că voi merge. Chiar este un început super pentru aventura în care am pornit azi.
Deci echpează-te și să mergem.

Se îmbrăcă în grabă încântată de ideea ca în prima ei seară în București să meargă la o întâlnire a artiștilor de tot felul. Rochia neagră pe care o alesese era singura rochie pe care îi plăcea să o poarte, dealtfel ea era tipul pantalonilor, grație faptului că avea trei frați mai mari și își petrecuse timpul mai mult în compania băieților decât în cea a fetelor, iar mama ei nu reușise să o convingă că feminitatea se exprimă mai ales prin felul în care îmbraci o rochie. Întotdeauna băieții îi păreau a fi cei mai buni tovarăși deoarece se simțise mereu în largul ei în prezența lor. Reușea să vorbească absolut orice cu ei, și nu i se păreau deloc niște nerușinați, așa cum îi spusese unul din frații ei mai mari. Așadar, s-a privit atentă în oglindă și și-a conturat genele cu puțin rimel, iar buzele voluptoase le-a scos în evidență cu rujul roșu aprins pe care-l primise cadou de ziua ei de la colegele de clasă. Și-a luat în picioare bocancii “soldățești”, din piele, pe carte-i purta mereu cu rochia neagră, semn al nonconformismului care o caracteriza, și a purces la drum.

PRIMA IUBIRE IMPOSIBILĂ

Ajunși la Teatru, au urcat cu liftul sus, pe acoperiș, în locul de întâlnire al artiștilor de azi și de ieri, unul din cele mai nonconformiste localuri în care fusese în viața ei. Acolo aveau loc reprezentații de teatru, filme, muzică și dans. Fiecare seară era deosebită în felul ei. Acolo artiștii cunoscuți și necunoscuți formau un tot unitar uitând de faimă sau de lipsa acesteia, cu toții bucurându-se de un pahar de vorbă bună și de prieteniile care se formau. Acolo, fratele ei era el însuși, putând să-și exprime convingerile fără să se gândească că ar putea fi judecat sau apostrofat. Privea fascinată cum oameni veniți din diferite colțuri ale țării reaușiseră să găsească subiecte comune de conversație și interse comune care să le ofere ocazia de a-și împărtăși părerile creînd confortul necesar dezvoltării personale.

Începuse să se simtă din ce în ce mai liberă și mai fericită de tot ceea ce trăia în ziua în care știa că totul va fi altfel. Ea va fi altfel , iar prezența atâtor oameni deosebiți din toate punctele de vedere o ajuta să se simtă bine în propria piele. Lucru pe care nu-l simțise până astăzi deoarece mereu alergase după perfecțiunea imposibilului ființei ei. Ajunse în dreptul unui grup de tineri actori care păreau a fi prinși în discuții legate de modul în care ar tebui să interpreteze mai bine personajele propuse de regizorii cu care lucraiu ei. Toți terminaseră Academia de teatru și erau încântați de faptul că puteau pune în practică anii de pregătire teatrală. Dar cel mai mult își doreau să ajungă actori de renume în filme, iar scena să rămână venitul sigur. Acesta era efectul pe care Hollywood-ul îl avea asupra tinerilor actori în devenire.

Fratele ei, David, se așeză lângă o tânără actriță care îi încânta pe cei prezenți cântând melodii ale Mariei Tănase. Toți o ascultau captivați de vocea pătrunzătoare care într-adevăr aducea foarte bine cu cea a cântăreței. Beatrice privea oamenii din jur, întrebându-se dacă se va putea adapta unei astfel de lumi, pentru că lumea în care ea crescuse era complet diferită. Acolo erai diferit dacă erai altfel, iar aici diferențele se estompează la prima întâlnire între toți cei prezenți.

Privirea i-a fost atrasă de un tânăr actor destul de atrăgător, însă foarte misterios și detașat de ocheadele pe care i le aruncau toate domnișoarele din jur. Într-un moment de pauză, fratele ei i-a salutat pe cei prezenți și a prezentat-o pe Beatrice. Tânărul actor, care-i atrăsese privirile acum câteva minute, o studia foarte atent încercând să o intimideze și să o cucerească cu o simplă privire. “Fresh meat” așa-i plăcea ei să spună atunci când observa persoane necunoscute care reprezentau un element de noutate într-un mediu nou și care imediat atrăgeau privirile celor aflați deja în acel loc.

Bună seara scumpă domnișoară! Eu mă numesc Darius, se prezentă acesta sărutându-i languros mâna.
Bună, răspunse sec Bea. Eu sunt Beatrice. Acum crezi că ai putea să-mi dai drumul la mână?! Nu de alta dar mi-a amorțit deja.
Mă întrebam dacă nu vrei să mi-o oferi mie.
Să înțeleg că asta este replica ta de agățat fete? Sau poate încerci doar să mă impresionezi.
De fapt, el este mereu în căutarea sufletului pereche și a viitoarei soții. îi spuse zâmbind Carla, cântăreața și mama celor din grup. Eu sunt Carla. Cea mai bătrână dintre toți. Eu și fratele tău suntem de fapt părinții acestui mic grup care a adunat laolaltă artiști din diverse medii. Cred că și tu vei fi un membru potrivit al micuței noastre găști.
Mulțumesc. Dar aș dori să-mi recuperez mâna mai întâi.
Ce zici, îl auzi pe Darius spunând, vrei să fii soția mea?
Nu azi. răspunse Beatrice categoric. Deocamdată am alte planuri cu viața mea. De pildă, și eu vreau să devin actriță. Poate poți să mă ajuți puțin cu asta, ce zici? Să-mi recomanzi persoane cu care pot face pregătire, sau ce ar trebui să învăț mai bine. Cu asta cred că ne-am înțelege mult mai bine.
Știi ceva, ești prima femeie care nu a răspuns favorurilor mele. De ce?
Poate că nu ești tipul meu. răspunse ea fixându-l în ochi. De fapt este destul de greu să te arunci în brațele primului bărbat care-ți sărută mâna, nu crezi?!
Ok, îți dau drumul la mână, pentru moment. Dar te asigur că te vei îndrăgosti de mine.
Poate. Sau poate va fi invers. Tu te vei îndrăgosti nebunește de mine și nu vei mai putea trăi fără să mă ai în preajma ta, îi spuse zâmbind.
Cred că acest lucru deja s-a pus în mișcare, spuse Carla meditativă. Niciodată nu te-am văzut să privești pe cineva așa de insistent. Cred că s-a întâmplat ceva în suflețelul tău de te uiți așa la ea. Dar ai grijă. Este sora lui David, și cred că ține foarte mult la ea. Nu-l văd să te lase în brațele ei foarte curând. De fapt, cred că acest lucru nu se v-a întâmpla deloc.
Ce tot șușotiți voi acolo, întrebă David curios. Ei, ce spuneți de sora mea.
Destul de rece și distantă, spuse Darius. Glacială. Brr. Simți că-ți îngheață sângele în vine când stai lângă ea. De ce este așa, apropos?
Pentru că preferă să-și urmeze visul și să-și menajeze sufletul. Știe că dacă se va implica sentimental în vreo relație va renunța la visurile ei. A venit aici pentru a face ceva pentru ea. Are nevoie de concentrare, și nu de altceva. Este foarte hotărâtă și are o voință de fier.
Deci toate astea sunt din cauza faptului că se teme de iubire. Sau crede că iubirea este un obstacol greu de depășit.
Cam așa ceva crede ea. le răspunse Bea. Asta poate fi rezultatul faptului că are trei frați mai mari și că a fost mereu înconjurată de băieți. Iar pentru ea băieții nu reprezintă nici o provocare. Doar un decor destul de atrăgător uneori. Dar puteți să vorbiți asta în fața ei, nu? Pentru că ea, și arătă spre sine, se poate prezenta mult mai bine. Și da, sunt glacială, și distantă și temătoare. Și ce v-am arătat vouă poate fi o mască sau o reprezentație. O încadrați în ce categorie vreți voi. Este foarte ușor să analizezi felul de a fi a altui om, mai ales când nu este de față. Și când te gândești că am venit aici considerând că nu voi mai avea parte de bârfe mici și judecăți ieftine. Dar nimic nu este diferit. Aceiași oameni, dar alt decor. Este destul de penibil, pentru voi care păreți a vă crede altfel decât ceilalți. În special despre artiști aveam o altă părere. Chiar îmi spuneam astăzi pe drum: Ce frumos va fi Bea! Vei cunoaște niște oameni complet diferiți de cei cu care ai fost obișnuită. Oameni care nu se limitează la a-i vorbi pe ceilalți. Ce să mai, sunteți o adevărată dezamăgire. spuse Bea zâmbind trist și lăsând o lacrimă să se scurgă la colțul ochiului.
Ne cerem scuze, Beatrice. Am greșit când am vorbit despre tine. Cred că ar trebui să o luăm de la capăt, spuse Darius ridicându-se în picioare și prezentându-se galant, făcând o plecăciune în fața domnișoarei care reușise să le capteze atenția tuturor celor prezenți.
Deci, ce spuneți, pot juca teatru, sau este doar un moft de-al meu.
Ești imposibilă! Deci totul a fost o glumă și ne-ai ținut o predică așa de importantă doar pentru a ne demonstra că poți juca teatru. Super. Deci nu ești chiar așa glacială cum credeam. Chiar ai umor. Mă bucur sincer că te-am cunoscut, spuse Carla zâmbind. Cred că vei reuși să faci actorie, dacă asta îți dorești cu adevărat. Ești foarte naturală. Felicitări.
Mulțumesc. Dar totuși am vorbit serios ce v-am spus. Dacă vreți să aflați ceva despre mine, mă întrebați direct de-acum în colo.

Grupului i s-au alăturat alți trei tineri actori în devenire. Era vorba despre doi frați și un actor de comedie foarte talentat, care nu făce altceva decât să aducă zâmbetul pe buzele tuturor din jur.

Noi vrem să mergem la petrecerea unor liceeni care tocmai au terminat liceul. Sunt foști colegi ai surorii mele și ea vrea neapărat să meargă. Mai ales că este ultima lor petrecere de liceeni. și avem și noi șansa să agățăm puicuțe. Ce ziceți, mergem băieți? – a întrebat Iustin, unul din cei trei nou apăruți în grup.
Păi mergem, dar trebuie să o iau și pe sora mea cu noi. Este prima ei seară aici și nu am cum să o las singură.
Ok. Cu cît mai mulți cu atât mai bine!

Astfel, cei 7 tineri au pornit spre lift hotărâți să petreacă ca atunci când fuseseră și ei liceeni, sau poate mai bine. Carla, Bea și Oana, sora lui Iustin, vorbeau despre viața în București, încercând să o instruiască pe Bea atât în ceea ce privește Bucureștiul, cât și în ceea ce privește actoria. Oana privea spre Darius încântată că fratele ei îl luase și pe el la petrecere. Le vorbise atât de mult despre el prietenelor ei încât acestea începuseră să creadă că este doar o poveste inventată de ea. Îl știa de mică și-și dorea să fie prima ei iubire. Numai că el o trata ca pe o fetișcană, sora celui mai bun prieten al lui, nimic mai mult.

Îți place mult de Darius, să înțeleg. o întrebă Beatrice. De ce?
Îl cunosc de când aveam vreo 13 ani. Mi s-a părut întotdeauna foarte frumos, și enigmatic. Cred că faptul că nu-l citeam foarte bine m-a făcut să-ncep să-l iubesc. Și le-am vorbit prietenelor mele despre el de foarte mult timp, dar ele nu l-au văzut niciodată. Acum cred că ele au început să mă creadă o fraieră.
În primul rând că prietenia nu constă în astfel de povești sau drame pe care ni le creăm noi. Nu trebuie să-ți faci griji pentru asta. Iar dacă îți place atât de mult de el, trebuie să-i spui.
Știe. Dar pentru el sunt doar o puștoaică. Atât.
Uite cum facem. Hai să-i propunem să se dea drept iubitul tău în seara asta la petrecere. Ce zici?
Bine, dar propune-i tu.
Eu abia l-am cunoscut, nu cred că voi reuși să-l conving. Ah, stai puțin. De fapt îmi este dator cu niște scuze mai elevate. Așa că, da, am să-i propun, decise Bea surprizând privirea rugătoare a Oanei. Hei, Darius, stai puțin căci vreau să vorbim ceva.
Ce ai tu de vorbit cu Darius, Bea. o întrebă fratele ei.
Chestii de actori. Vroiam să-mi recomande un club de teatru la care să merg pentru a mă pregăti pentru academie. Nimic mai mult.
Bine. Doar atât, te rog.
Deci, Darius, ce-ai spune dacă în seara asta te-ai da drept iubitul Oanei în fața colegilor ei?
Și să ratez să agăț o păpușică de la perecere? Nu mă încântă.
Da, dar ai face o faptă bună, nu că ar conta prea mult pentru tine. Totuși, ar fi foarte bine dacă ți-ai arăta latura sensibilă. Ce tot vorbesc. Consideră-l un exercițiu de actorie prin intermediul căruia faci și o faptă bună. Așa mai merge.
Și mie ce-mi iese?
De unde?
Din asta?
Ce?
Hm.
Vezi! Deci ești de-acord. Mulțumim.

Și se îndepărtă de grupul băieților, zâmbitoare și victorioasă. Reușise să-l facă pe Darius să se comporte exact cum dorise ea. Și nu o dată. De două ori în aceeași noapte. Era bine să fii o femeie rece și distantă. Impunea respect. Deci săptămâna aceea era săptămâna în care ea va juca rol de femeie dură, mda, ar merge.

Deși nu fusese la prea multe petreceri la viața ei, această primă petrecere se dovedise a fi foarte fructuoasă deoarece simțea că face parte cu adevărat din acel loc. Muzica nebunească, dansurile frenetice ale tinerilor pentru care, la fel ca și pentru ea, terminarea liceului reprezenta înmcheierea unui capitol destul de important al vieții lor, precum și o rampă de lansare spre ceea ce înseamnă viața și bucuriile ei. Privea fascinată la toți acei tineri și la Darius care-și ajutase prietena așa cum îi propusese ea și care-i încânta pe toți din jurul lor cu poveștile despre viața de actor și despre iubirea minunată dintre el și Oana. Și ca să facă seara și mai interesantă le spusese că ea nu era alta decît una dintre nou promovatele artiste de la Hollywood care veniseră pentru prima dată în țara lor și care era foarte intersată să cunoască tinerii și să descopere cum era viața lor de fapt, deoarece avea să filmeze un film despre tineri din toată lumea care sunt studenți la o școală de elită și care se dovedesc a crea o lume mai bună, în ciuda faptului că provin din lumi atât de diferite. Și astfel, o simplă glumă ”inocentă” a transformat-o din nimeni în vedetă internațională și în cea mai importantă persoană de la petrecere. Tineri din toate părțile veneau la ea și-i vorbeau în engleză despre lucrurile banale cum ar fi programul lor școlar, viața lor cotidiană și visele sau neîmplinirile personale. Neînțelegând interesul subit față de ea, manifestat de cei prezenți și căutând un sprijin printre cei cu care venise, a dat cu ochii de Darius. Din privirea simplă pe care i-a aruncat-o cu o ironie abia ascunsă a înțeles că el era în spatele a tot ceea ce i se întâmpla. Dar nu s-a panicat, dacă tot vroiau spectacol și dacă tot vroia să devină actriță, venise momentul unei improvizații inteligente. Astfel că, de fiecare dată când era interpelată de vreun tânăr sau tânără, le răspundea într-o engleză perfect controlată, manifestându-și curiozitatea față de lumea în care tinerii trăiau.

Hi. I’m sorry to bother you, a spus unul dintre băieții din grupul de lângă ea, but I want to know what a Hollywood star like you is doing to a humble party like ours.
What makes you think that your party is humble? I see wonderful girls and boys all dressed up and partying as real rock stars. Or is it just because reality bites so hard sometimes and you are just interested in masking it with beautiful clothes, drinks and dancing. Am I right?
I think it might be right, but, actually this is how we like to spend our spare time.
Interesting choice of actions. Stay drunk, talk about whatever you want and be happy as much as you can …. Then wake up and realize that you have done nothing for you and for the others. That’s why I think that reality really bites and you are not eager to face it with your whole self.
You know that you are quite a bitch.
Yap. I have been told that before, but this doesn’t impress me too much. I was just trying to understand you better. I’m sorry if I had disturbed your party.
Actually you where right, a spus un alt tânăr din grupul celor de acolo. We prefer our imagined reality to the real one. This is just for our sanity. You want to tell me that you live completely according with the reality surrounding you.
No. I am quite lucky due to the fact that I am playing almost every day. And I think that sometimes I simply forget who I really am. Than for me reality cannot bite. spuse Bea zâmbind și gândindu-se că de fapt în seara aceea juca chiar un rol destul de complicat. Era mândră de faptul că acei tineri o priveau admirativ. Ea, marea vedetă de la Hollywood era atât de umană. I have to go now. Please, enjoy your wonderful party. And excuse my impoliteness.

Renunțând la dorința de a interpreta marea starletă Hollywoodiană, a plecat pe terasă unde și-a aprins liniștită o țigară. Făcea acest lucru și acasă, atunci când realitatea și lumea din jur devenea extrem de obositoare și de fadă, iar liniștea o găsea în fumul de țigară tras pe balconul din camera ei, departe de toți și de toate, privind spre stele și ascultându-și gândurile care o propulsau spre infiniturile imaginației. Privea în gol și se gândea la mini jocul pe care-l făcuse acolo la petrecere, unde se afla de fapt printre tineri care erau fascinați de toți cei care le poposiseră la petrecere, mai ales de actrița adolescentă care vroia să vadă lumea lor. Și poate să o înțeleagă. Asculta zgomotul Bucureștiului. Noaptea părea că nu mai este aclași oraș. Nu erau claxoane, nu tu urlete, oamenii se aciuaseră în comfortul și liniștea oferită de locuința în care-și creaseră refugiul din cotidian.

Trase adânc un fum de țigară și oftă. Oare va reuși să facă tot ce-și va propune. Va fi capabilă să-și urmeze visele? Și mai ales să creadă în ele. Îi era teamă de tot ce va putea simți. Știa că începea să se îndrăgosetască de Darius, dar nu știa ce să facă cu sentimentele acelea. Ea nu iubise niciodată până atunci. Nu știa cum este să simți sărutul și mângâierea unui băiat, darămi-te a unui bărbat ca Darius. Se gândea la el când auzi pași în spatele ei. Nu era Darius, cum sperase ea, dar era fratele Oanei, Iustin, un băiat destul de atrăgător, dare care nu-i adresase nici o vorbă până atunci.

Să înțeleg că nu-ți place petrecerea, domnișoară vedetă internațională? Sau vrei să-ți vorbesc în engleză?
Merge și așa. răspunse Bea zâmbind. Dacă Darius nu ar fi creat-o ea nu ar fi jucat acel rol. Dar a fost frumos pentru cîteva minute să pot fi altcineva. Eu sunt Beatrice, apropos. Sunt sora lui David. Iar tu trebuie să fii fratele Oanei, Iustin, nu?!
Da. Îmi pare bine să te cunosc. Nu știam că David are o astfel de soră.
Astfel cum. Rece, distantă, infatuată, neîncrezătoare, crispată.....
Sunt multe cuvinte cu sens destul de asemănător. Am înțeles ideea. În schimb eu mă gândeam la simpatică. Toți credeam că ești genul care calci peste cadavre ca să obții ce vrei.
Păi care este hazul. Nu trebuie să fiu înconjurată de duhoare pentru a obține ceva. Pot să obțin fără să fac rău altora. Nu crezi? Sau așa procedați voi? Deși din ce am putut observa în această seară, vă înțelegeți destul de bine, chiar dacă uneori vă luptați pentru același loc. Asta înseamnă să ai principii și să te cunoști.

Iustin nu mai zicea nimic. O privea gânditor. De fapt era ca și cum privirea lui trecea dincolo de tot ceea ce era la suprafață și pătrundea în adâncurile ființei. Se simțea ca Scarlet O’Hara când a simțit privirile lui Rhett pentru prima oară. Simțea cum privirile lui știau exact cum era ea. Se simțea frustrată și rușinată în același timp. Nu avea habar de cum ar trebui să reacționeze la așa privire insistentă și profundă. Dar ca să păstreze farmecul serii și să nu facă lucrurile să devină prea serioase, se așeză în fața lui Iustin și își flutură mâna prin fața privirii pierdute. Apoi începu să râdă atât de puternic, de fapt acela era râsul ei, încât îl trezi pe acesta din reverie, dar aduse pe terasă alți curioși dornici să vadă de ce râde marea actriță. Îi făcu semn lui Iustin cu ochiul, rugându-l din priviri să o scape dintre acei tineri. Acesta o luă de mână și plecară afară în curtea din fața vilei în care se ținea petrecerea. Acolo se așezară pe o bancă, sub un pom stufos, și reluară conversația, dar nu de unde rămăsese, ci de unde o lăsaseră privirile pierdute ale lui iustin.

Deci vrei să devi actriță? Este cam greu, să știi. Și eu sunt student la facultatea de actorie, dar nu sunt chiar atât de talentat. Însă Clara și Darius sunt chiar buni. Eu m-am dus acolo mai mult de gura alor mei. Amândoi au terminat facultatea de teatru și film. Și eu trebuia să le urmez calea deja bătătorită de ei. Dar nu pot spune că mă plictisesc. Sunt mereu înconjurat de oameni simpatici, de fete frumoase care par interesate mereu de un actor în devenire. Ce mai, sunt un nocorcos! Tu de ce vrei să te faci actriță?
Nu știu exact. Tot ce pot spune este că întotdeauna am interpretat personaje. Create de mine sau de alții, nu a contat niciodată. Mi-a plăcut mereu să mă transpun și să mă rup de realitate. De multe ori îmi este teamă să nu fie ceva legat de frica mea de a accepta realitatea în care m-am născut. Adică să nu fie vorba decât de o stare de spirit și nu de un talent. Este mai greu de digerat ce spun acum. Iar starea de bine pe care o traăiesc de când sunt aici nu poate fi alterată de gânduri prea serioase. Nu?! îl întrebă zâmbind și fîcându-i ștrengărește cu ochiul.
Cred că te vei descurca foarte bine, dar să nu renunți niciodată la cine ești cu adevărat. Pentru că așa cum ești acum, în această lumină mirifică a lunii care veghează calm asupra noastră, așa ești o actriță perfectă care a înțeles esența vieții.
Ești chiar un poet, să știi. Sper că nu vrei să devii scriitor și să renunți la actorie. Cred că ar trebui să le îmbini pe amândouă și să folosești replicile de acest gen la agățat, asta dacă nu o faci deja.
Elti destul de perspicace, dar ca să știi eu nu-mi caut jumătatea în fiecare zi. Sunt sigur că atunci când o voi găsi voi ști cine este.
Mă bucur să aud asta. Chiar am nevoie de un prieten în toată nebunia din jurul meu. Este un sentiment destul de exaltant, dar în același timp mi-este teamă de tot ceea ce simt. Mi se pare că eu sunt undeva deasupra mea și privesc toată această aventură ca un spectator. Mi-este așa de greu să mă adaptez perfect la tot ce se întâmplă, iar acum mi se pare că sunt o impostoare. Nu mă regăsesc.

Se ridică de pe bancă și începu să se plimbe pe alee, gândindu-se la oamenii pe care-i cunoscuse și la tot ce i se întâmplase. Ochii îi străluceau, iar în timp ce vorbea, își mișca mâinile încercând să exprime ideile și fizic, pentru a se face și mai bine înțeleasă. Se învârtea de colo încoace. Se bucura de acea primă seară pariziano bucureșteană, și mai ales de compania lui Iustin. Îi conferea un sentiment de liniște și confort, deoarece, în ciuda aventurilor pe care le trăise și le va trăi în continuare, cei 19 ani și lipsa unei experiențe concrete în viață, o făcea să caute un confort palpabil, asemeni celui de acasă. Iustin era atent la tot ceea ce făcea acea mică domnișoară, și încerca să înțeleagă ce anume îl făcea să simtă tot ceea ce simțea în acel moment. Nu era o fumusețe epatantă, dar era misterioasă și interesantă, și te făcea să vrei să ajungi să afli ce este dincolo de masca pe care o afișa curioșilor. O privi nostalgic. Era doar un copil de 19 ani care venea din provincie cu vise și planuri de viitor, încrezătoare în forțele proprii, dar totodată temătoare. Era o simplă definiție a contradicțiilor. Privi spre cer. Stelele străluceau pe cerul deschis privirilor pierdute ale oamenilor care cred în poezie, iubire și vise împlinite. Zâmbi nostalgic privind imaginile care se derulau în fața privirilor ei. Vedea o fetiță micuță care se învârtea fericită, râzînd zgomotos și încercând să facă lumea să vibreze. Iar dacă lumea nu-i răspundea fericirii, ea o învăluia cu dragostea ei nemarginită și o făcea să devină mai bună. Bunătatea și inocența unui copil face lumea să prospere și să evolueze. Poate că acesta era unul din motivele pentru care refuza să se maturizeze. Imaginația și inocența făceau miracole dacă puse laolaltă erau folosite pentru a crea și nu pentru a distruge. Era de acord cu faptul că uneori imaginația îți poate crea feste, dar pentru ea imaginația reprezenta salvarea dintr-o lume anostă care o încorsetase timp de 17 ani, nelăsând-o să respire liber. Se vedea râzând fericită și bucurându-se de fiecare secundă pe care o petrecea în mijlocul naturii și al prietenilor ei.

Privi spre oraș. Luminile acestuia se transformaseră în stele lucitoare care-i urau un bun venit multicolorat. Ar fi vrut să spună multe lucruri, să-și exprime sentimentele mai clar, dar cuvintele i se opreau în gât de fiecare dată de câte ori încerca să pronunțe ceva. Privea în jur gânditoare. Simțea cum sângele-i aleargă prin vene mai repede decât de obicei, iar corpul îi vibrează la fiecare mișcare, fiecare gest. Se uită fix la Iustin. Era mult mai simpatic decât i se păruse prima dată. De fapt era chiar atrăgător. Era înalt și bine făcut, cu niște ochi de un verde crud, o frunte lată și părul ondulat, care-i căde pe frunte încadrându-i ochii veseli. Prin felul lui simplu de aborda viața și prin calmitatea pe care o manifesta se dovedise a fi o persoană diferită de cea pe care o văzuse la început. Se bucura de compania lui și de faptul că alături de el era ea însăși fără a se teme de ce ar putea gândi celălalt. Întotdeauna se ferise să spună ceea ce gândește pentru a nu-i răni pe ceilalți, să arate exact ce simțea pentru a nu crea o impresie greșită celor din jur sau nu-i face pe aceștia să o desconsidere. Se luptase mereu cu impresile greșite pe care cei din jur și le făceau când era vorba de ea, și fusese în defensivă mereu. Știa că lua totul prea personal. Iar acum încerca să-și facă un drum în viață și în suflet.

Nu renunța la inocență deși de multe ori cei din jur o considerau infantilă și imatură. știa că dacă ar renunța complet la inocență s-ar pierde pe sine mai mult decât o făcuse pentru a-i mulțumi pe ceilalți. Iar dacă ar renunța la acest lucru nu ar mai fi capabilă să vadă și partea frumoasă a lumii. Așa cum se întâmplase cu mama ei care nu mai reușea să vadă partea frumoasă a vieții și pentru care totul fusese o corvoadă. Nimic din jur nu mai era frumos, nici măcar mica familie pe care o formase împreună cu soțul ei. Iar aceste sentimente o tansformaseră într-o femeie destul de distantă și arogantă, în ciuda fondului sufletesc bun pe care-l încătușase în străfundul ființei, lăsându-se purtată de tot ce fusese rău în jurul ei, și arătând celor dragi o femeie plină de remușcări și de insatisfacții personale.

Pentru Bea, faptul că părinții ei reușiseră să aibă trei copii, care în ciuda asemănării fizice vizibile erau extrem de diferiți, reprezenta o adevărată realizare. Să creezi patru artiști și să le permiți să se descopere și să se formeze, reprezintă lucrul cel mai de preț al unui om, al unui părinte. Fiecare dintre cei trei frați reprezenta o individualitate care se formase în ciuda piedicilor și a lipsurilor. Între ei și părinții lor lipsea comunicarea sinceră. Lor le era teamă să spună ce gândesc deoarece finalitatea conversațiilor sincere consta în discuții în contradictoriu care fulminau cu un mic scandal în urma căruia ei erau reduși la tăcere.

Ea era mândră că se născuse în acea familie. Dar familia ei nu era mândră de ea. se simțise exclusă încă din copilărie, iar acum se excludea singură. știa că ar putea fi o actriță bună, chiar foarte bună, deoarece era talentată, dar îi lipsea siguranța de sine. În ciuda atitudini pe care o afișa, era foarte lașă și neîncrezătoare. Nu fusese învățată să lupte pentru visele ei. Visele nu erau concordante cu realitatea care se rezuuma la fapte concrete care să-i confere un trai decent. Din actorie nu se putea trăi decent. și acest lucru transformase meseria mult visată în vis efemer.

Regreta că plecase de acasă certată cu părinții ei. Dar nu regreta independența pe care și-o dobândisse. Putea să dea la actorie, dar va trebui să-și găsească un loc de mucnă care să o ajute să se descurce material.

O invadaseră atât de multe gânduri și sentimente, iar pentru fiecare piedică încerca să găsească o soluție, conștientă fiind de faptul că acest lucru nu se va realiza într-o noapte. Simțea că redevenise ea, cea temătoare, fetița căreia îi era teamă de întuneric și de spirite. Simțea cum se micșorează devenind insignifiantă și redusă la tăcere. Privirea i se opri asupra unui lampadar. Pupilele i se dilatară. Se rupsese foarte mult de acel prezent fascinant, iar trecutul încerca să pună stăpânire pe ființa ei. Privea pierdută spre propria ființă. Se temea de incapacitatea și lașitatea ei. Se temea de ea. vraja se încheiase.

Simți cum este apucată de mână și trasă în brațele cuiva. Nu știa cine este. Privi în sus și se pierdu în verdele crud al ochilor lui Iustin. Brațele lui o cuprinseră și-i oferiră liniștea de care avea nevoie în acel moment de teamă. Își învălui brațele în jurul lui și puse capul pe pieptul său relaxându-se complet. Pentru o clipă uită de ea și de tot ce era rău în sufletul ei și în jur. Îi făcea plăcere să se lase purtată de căldura corpului lui Iustin și să se relaxeze total. Ridică din nou privire și-i zâmbi.

Mulțumesc. Pentru că nu mai lăsat să mă afund și mai mult în propria-mi nebunie.
Ce pot să spun. Sunt un “gentleman”. Iar tu doamnă, ești o adevărată “lady”.
Știam și eu o replică asemănătoare dar suna cam așa: “You are no gentleman. And you miss are no lady”. Dar ai dreptate, nu cred ca ni se potriveste. E sunt o lady, nu?! Zise zambind.

Zambetul era dovada linistii si a seninatatii pe care o simtea in sufletul ei. Aventura in care pornise se dovedise a fi fascinanta, iar oamenii aceia o primisera cu bratele deschise in lumea lor, fara a-i pune multe intrebari, dornici sa o initieze si sa-i fie alaturi neconditionat. Acest lucru o facuse sa se simta in siguranta si, pentru prima data, inteleasa. Sentimetul care o cuprinsese era greu de explicat, dar caldura pe care o simtea in suflet a facut-o sa priveasca acea seara ca pe o prima experienta benefica sufletului ei chinuit de temeri si de confuzie.